15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul Romeo Stavarache, sub control judiciar

Primarul Romeo Stavarache, sub control judiciar

Primarul suspendat al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, şi omul de afaceri Liviu Goian, plasaţi în arest la domiciliu într-un dosar de corupţie, vor fi cercetaţi sub control judiciar, a hotărât, marţi, instanţa supremă, relatează Mediafax

Romeo Stavarache a fost arestat la domiciliu în 3 septembrie, iar din 1 iulie 2014 şi până atunci a fost în arest preventiv.

Tot în 3 septembrie anul trecut ICCJ a stabilit şi ca ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, să fie judecaţi în stare de arest la domiciliu.

La sfârşitul lunii noiembrie, Stavarache a ajuns la spital, unde i-a fost montat un dispozitiv pentru monitorizarea tensiunii arteriale, după ce a acuzat probleme cardiace. Înainte, primarul băcăuan a primit acceptul Curţii de Apel Bacău de a-şi părăsi locuinţa.

La 25 iulie, DNA a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008 – 2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În acelaşi dosar, sunt judecaţi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Vasile Cenuşă şi Liviu Goian, precum şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 – 2011, Romeo Stavarache a pretins şi primit, direct sau prin intermediul celorlalţi inculpaţi, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani. Procurorii anticorupţie mai spun că toate sumele de bani au fost primite de către Stavarache prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, administrate de Liviu Goian, Liviu Vasile Cenuşă şi Constantin Apostol.

În acest dosar s-a dispus instituirea sechestrului pe mai multe bunuri ale lui Stavarache: un teren compus din trei loturi şi patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 de lei.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacău.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă