21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialCOMPLOT: Premierul libian era să fie OMORÂT

COMPLOT: Premierul libian era să fie OMORÂT

Primul ministru libian, Abdullah al-Theni, a fost ţinta unei tentative de asasinat la Tobruk, în estul țării, după ce a plecat de la o sesiune a parlamentului și persoane neidentificate au tras asupra vehiculului său, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, informează Agerpres.

Incidentul subliniază starea de destrămare a autorității de stat în această țară în anarhie din nordul Africii unde două guverne și parlamente aliate cu facțiuni armate se luptă pentru control după patru ani de la răsturnarea de către rebeli a lui Muammar Gaddafi, notează Reuters.

“Mai multe persoane înarmate au deschis focul asupra mașinii primului ministru în momentul în care el părăsea locul unde s-a ținut o sesiune a parlamentului”, a declarat purtătorul de cuvânt Hatem el-Ouraybi.

Incidentul a avut loc după o ședință a parlamentului ținută la sediul său din Tobruk, în apropierea frontierei egiptene.

Parlamentul recunoscut de comunitatea internațională are sediul la Tobruk după ce o coaliție de miliții, Fajr Libya, a ocupat Tripoli în august anul trecut. Guvernul de asemenea s-a exilat în estul țării, amintește AFP.

Un alt parlament și un guvern rival, apropiat de Fajr Libya, se află în capitală.

 

Cele mai citite

A crescut interesul românilor pentru a deveni proprietari de case în Dubai

Dubaiul reprezintă un teritoriu extrem de ofertant pentru românii care sunt în căutare de investiții imobiliare pe termen mediu și lung. Astfel, aceștia achiziționează...

Piedone nu se poate retrage repede, pentru că se vrea bărbat în toată Firea

Ilustrație: Marian Avramescu Candidatul independent pentru funcția de primar general al Capitalei, dar totuși dependent de vaccin anti-varan, Cristian Popescu – Piedone, vrea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă