11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimul român cu gripă care a murit în această iarnă

Primul român cu gripă care a murit în această iarnă

Un bărbat de 44 de ani din judeţul Iaşi diagnosticat cu gripă a murit, acesta fiind primul deces din acest sezon rece înregistrat în rândul românilor depistaţi cu virusul gripal, potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Potrivit CNSCBT, bărbatul "avea condiţii medicale preexistente (suferea şi de alte boli – n.r.) şi nu era vaccinat antigripal". 

În perioada 19-25 ianuarie, 30 de cazuri noi de gripă au fost confirmate, 16 dintre acestea fiind cu virusul gripal A(H3), iar câte şapte cu A(H1), respectiv cu virusul B.

Toate cele 30 cazuri confirmate în ultima săptămână au fost înregistrate la persoane nevaccinate antigripal.

Cele mai multe cazuri de gripă din acest sezon rece (26) au fost înregistrate în judeţul Iaşi, unde sunt "focare locale", potrivit CNSCBT.

În Bucureşti au fost depistaţi 15 pacienţi cu gripă, iar în Suceava, şase, toate aceste cazuri fiind considerate sporadice.

Bilanţul ultimei săptămâni i-a determinat pe specialişti să declare începutul sezonului gripal 2014-2015 din România, dat fiind faptul că, în urma testelor de laborator, peste 10% din probe au confirmat prezenţa virusului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă