17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialPrincipalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, obiectează faţă de luarea în...

Principalul partid de opoziţie din Turcia, CHP, obiectează faţă de luarea în calcul a 2,5 milioane de voturi

Principalul partid de opoziţie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), a anunţat pe Twitter că obiectează faţă de luarea în calcul a 2,5 milioane de voturi la referendumul de duminică, arată News.ro.

Dintre acestea, 1,5 milioane nu au ştampila Înaltei Comisii Electorale.

Într-un alt mesaj, Partidul de opoziţie pro-kurd a anunţat pe Twitter că va contesta două treimi dintre voturile de la referendumul de duminică, indiferent de rezultat, relatează Hurriyet.

Anterior, vicepreşedintele principalului partid de opoziţie din Turcia, Partidul Popular Republican (CHP), Erdal Aksunger, a denunţat acţiuni ilegale comise în favoarea Guvernului la referendumul de duminică pentru extinderea prerogativelor preşedintelui, relatează Reuters.

“Multe acţiuni ilegale sunt desfăşurate în favoarea Guvernului în prezent, dar ‘Nu’ va câştiga în cele din urmă”, le-a spus Aksunger reporterilor strânşi la sediul Guvernului său, referindu-se la o decizie a Comisiei Electorale de a accepta buletine de vot neştampilate.

Înalta Comisiei Electorală (YSK) a anunţat pe site-ul său, cu câteva ore înainte de închiderea urnelor, că va lua în calcul la numărătoare şi buletinele care nu au fost ştampilate de oficialii săi, dacă nu se dovedeşte că sunt fraudate. Instituţia a evocat un număr mare de plângeri că oficiali YSK de la secţiile de vot nu au reuşit să ştampileze multe buletine.

După numărarea a 98,31% dintre voturile de la referendum, 51,22% dintre turci au votat în favoarea referendumului, iar 48,78% împotrivă. Diferenţa dintre cele două tabere este de aproximativ 1.160.000 de voturi.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 și le va asigura mentenanța la o uzină din țară, fără să fie nevoită să...
Ultima oră
Pe aceeași temă