11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialProcese câștigate cu șase companii petroliere

Procese câștigate cu șase companii petroliere

Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesele cu toate cele șase companii petroliere sancționate în anul 2011 și care au contestat în instanță decizia autorității de concurență, respectiv OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței remis ieri.

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil că și compania Lukoil România a încălcat legea concurenței prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților. Instanța a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenței de la 136,8 milioane lei la 109,5 milioane lei, se precizează în document. “Toate cele șase cazuri au fost confirmate de Înalta Curte, ceea ce reprezintă recunoașterea faptului că deciziile noastre sunt corecte și bine fundamentate. Regulile europene de concurență se aplică strict în România atât de Consiliul Concurenței, cât și de instanțe și nici chiar cele mai mari companii nu sunt deasupra legii. A fost o procedură complicată și de lungă durată, timp în care echipa noastră de experți a depus eforturi deosebite”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

La sfârșitul anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amenda de 891 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Aceasta a fost cea mai mare amendă dată în istoria instituției, potrivit Agerpres. În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au încălcat atât Legea Concurenței, cât și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane de pe piață a sortimentului de benzină Eco Premium.

OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinării Petrom și Petrom V, a fost amendată cu 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing a luat o amendă de 137,2 milioane de lei (opera benzinăriile OMV), Rompetrol Downstream a primit o sancțiune de 159,5 milioane de lei, Lukoil România a plătit 136,8 milioane de lei, MOL România – 80,2 milioane de lei, iar Eni România – 11,1 milioane de lei.   

Cele mai citite

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...
Ultima oră
Pe aceeași temă