12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialProcesul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. Lacrimi și acuzații bombă în sala de judecată

Procesul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. Lacrimi și acuzații bombă în sala de judecată

Bercea Mondial a făcut spectacol, vineri, la termenul de judecată în procesul cu Mircea Băsescu. El a început să plângă și a lansat acuzații grave la adresa unui magistrat, informează publicația Ziua de Constanța.

Bercea Mondial susține că 20.000 de euro ar fi ajuns la un judecător din Curtea de Apel Constanţa, respectiv magistratul Cristian Deliorga.

„Să moară copiii mei, spun adevărul! Să se aleagă praful de copiii mei dacă mint“, a declarat Bercea Mondial.

În timpul procesului, Bercea Mondial a început să plângă şi a cerut o amânare. El doreşte să facă o plângere la DNA cu privire la magistratul nominalizat.

Tribunalul Constanţa a redischis, vineri, la ora 10.00, dosarul în care Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al Romțniei, Traian Băsescu, este judecat pentru trafic de influenţă. În cauză a mai fost deferit Justiţiei Marian Adrian Căpăţînă, bănuit de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Mircea Băsescu şi Căpăţînă sunt judecaţi pentru că ar fi luat bani de la familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

Fratele fostului preşedinte este acuzat că, prin intermediul lui Marian Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial. Bercea era judecat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat un nepot, iar ulterior a primit o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare.

În prezent, Mircea Băsescu se află în arest la domiciliu după ce a stat cinci luni în arestul Poliţiei Capitalei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă