Procurorii anticorupție din Oradea efectuează, joi, percheziții la sediul Episcopiei Ortodoxe şi la Mănăstirea Izbuc, într-un dosar de corupţie. Sunt vizați episcopul Sofronie Drincec şi stareţul mănăstirii, Mihail Tărău, dar și alte persoane, au declarat, pentru Rl, surse judiciare.
Procurorii ridică și documente, iar după verificarea lor, îi vor chema la audieri pe episcop și pe stareț.
Perchezițiile, care au fost declanșate în urma unui denunț, vizează fapte de corupție, comise între anii 2014 și 2016, precizează sursele citate.
Presa locală dezvăluie presupuse acuzații
Potrivit jurnaliștilor de la ebihoreanul.ro, denunțătorul enunța, în sesizare, că parohiile ar fi atribuite pe bază de pile, concursurile ar fi aranjate, iar unii preoți divorțați ar fi tolerați în slujbe. Sursa citată mai precizează că denunțătorul l-a acuzat pe starețul Mănăstirii Izbuc că ar acţiona ca un intermediar al episcopului. Mai mult, acesta este acuzat că ar fi vândut parohiile pe bani celor care dau mai mult, printr-un sistem complicat care implică intermediari şi donaţii mascate.
Aceeași sursă afirmă că starețul Mihail Tărău este fratele Cameliei Dindelegan, care este soția preotului Marin Dindelegan. Camelia Dindelegan este cadru didactic la Universitatea din Oradea și este implicată, împreună cu Marin Dindelegan, într-un dosar penal în care este acuzată de fapte de corupţie. Dosarul este instrumentat de procurorii DNA.
Până în acest moment, nici Episcopia Ortodoxă din Oradea, nici persoanele acuzate nu au oferit vreun punct de vedere asupra acestui dosar.
Știre în curs de actualizare