15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialProfesorul Ștefan Hell, laureat al Premiului Nobel, decorat de regele Mihai

Profesorul Ștefan Hell, laureat al Premiului Nobel, decorat de regele Mihai

Profesorul Ștefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, va fi decorat, vineri seară, în numele regelui Mihai, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, relatează Agerpres.

Astfel, decorația va fi înmânată de principesa Margareta într-o ceremonie care va avea loc, la ora 19,00, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta.

Înalta distincție a fost acordată pentru contribuția eminentă la dezvoltarea chimiei fizice, pentru conceperea și dezvoltarea tehnologiei microscopiei fluorescente de rezoluție înaltă, cu ajutorul căreia se pot face observații microscopice ale proceselor care au loc în interiorul celulelor vii, pentru reprezentarea cu mândrie și onoare a națiunii noastre în excepționala familie a celor distinși cu Premiul Nobel, pentru activitatea meritorie în cadrul Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen și în cadrul Centrului German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg.

Totodată decorația răsplătește faptul că, “în cursul activității sale, a aprofundat legături cu lumea savantă românească, prin care caută să întărească schimburile științifice internaționale”, ca și “urmărirea, pe tot parcursul carierei sale, a valorilor profesionalismului, devotamentului, eticii și onestității, valori definitorii ale Coroanei Române”.

Ceremonia de decorare va fi urmată de un dineu, oferit în onoarea savantului, în numele regelui Mihai, de către principesa Margareta și principele Radu.

Vor lua parte președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, reprezentanți ai Academiei Române, precum și personalități de prestigiu ale comunității științifice internaționale.

Profesorul Ștefan Hell s-a născut la Arad în anul 1962 și a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania, în 1978. A obținut licența și diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, desfășoară o eminentă activitate științifică la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen și la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg. Ștefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Gottingen și profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă