19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPrognoza meteo până joi

Prognoza meteo până joi

În intervalul 24 – 27 noiembrie, vremea se va răci în toată țara, în unele zone fiind progonzate ninsori, informează B1.ro.

Luni, în Dobrogea şi Bărăgan, cerul va fi plin de nori şi va fi lapoviţă sau chiar va ninge, din loc în loc. Norii vor fi numeroşi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Trecător vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, iar maximele scad uşor faţă de cele înregistrate duminică.

În jumătatea nordică a Moldovei, va ninge pe suprafeţe mari, dar în cantităţi neimportante. Aici se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi din ţară. În schimb, în nordul Transilvaniei şi Maramureş, aşteptăm vreme frumoasă cu cer variabil şi senin şi temperaturi acceptabile. Şi în vestul ţării vor fi multe perioade cu soare şi nu sunt anunţate precipitaţii. În ţinuturile centrale se anunţa mulţi nori şi ninsori slabe pe Dealurile de Vest. partea estică, iar în vest se va arată şi soarele din când în când. Maximele termice vor fi în uşoară scădere. În sudul țării, vremea va fi închisă şi maxime în uşoară scădere.Precipitaţiile apăr pe spaţii mici şi vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Citește și: VIDEO. Vreme rece pentru începutul săptămânii. Temperaturile scad sub limita de îngheț
 

În Bucureşti, cerul va fi plin de nori şi trecător, ar putea să cadă precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare. La amiază se vor înregistra 3-4 grade Celsius, iar marți dimineaţă vor fi minus 3 grade. Presiunea atmosferica va fi staţionara.

La munte vremea se anunță rece pentru această perioadă, mai ales dimineața și noaptea.

Marţi, cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe.Vor fi mai ales ninsori la munte şi în nord şi lapoviţă în celelalte zone.
 
Miercuri, în sudul şi în estul ţării, dar şi la munte, vor fi mulţi nori, însă doar în jumătatea nordică a Moldovei şi în zonă Carpaţilor Meridionali va ninge slab şi trecător.
 
Joi, vor fi înnorări în estul şi în sud-estul ţării, unde trecător vor fi condiţii de fulguieli. În restul zonelor, în special în extremitatea de sud-vest a ţării, vor fi ninsori slabe, temporare, spre seară.

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă