15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialProiect: în ce condiţii şi cine va putea retrage titlul de doctor

Proiect: în ce condiţii şi cine va putea retrage titlul de doctor

Titlul de doctor se retrage prin decizia rectorului sau a președintelui Academiei Române în cazul nerespectării criteriilor de etică – este una dintre principalele modificări aduse de proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii educației naționale cu referire la acordarea și retragerea titlului de doctor, informează Agerpres.

Conform proiectului, prezentat într-o conferință de presă de ministrul Educației, Adrian Curaj, un titlu de doctor se retrage pe baza raportului comisiei de etică a instituției de învățământ superior sau Academiei Române sau, după caz, a raportului CNATDCU.

Pentru titlurile de doctor obținute prin ordin al ministrului Educației, în baza deciziei de retragere a titlului de către rector sau, după caz, de președintele Academiei Române, cu avizul conform CNATDCU, ministrul Educației este cel care emite ordinul de retragere.

În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației — pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării — poate lua o serie de măsuri alternativ sau simultan. Acestea sunt: retragerea calității de conducător de doctorat, retragerea titlului de doctor acordat prin ordin al ministrului Educației, retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți doctoranzi.

Noul proiect prevede ca CNATDCU să aibă în atribuții verificarea respectării cerințelor procedurale de acordare a titlului de doctor. De asemenea, Consiliul analizează și decide asupra sesizărilor și contestațiilor referitoare la procesul de acordare sau retragere a titlului de doctor conform reglementărilor din codul studiilor universitare de doctorat și, totodată, realizează monitorizarea școlilor doctorale din România.

Sesizările cu privire la nereguli în acordarea titlului de doctor sunt analizate de comisia de etică a IOSUD sau, după caz, de către CNATDCU, conform reglementărilor din Codul studiilor universitare de doctorat. Deciziile acestora, avizate juridic, constituie aviz conform pentru rector, respectiv președintele Academiei Române.

Potrivit calendarului estimat, în săptămâna 15 — 21 februarie va avea loc lansarea procesului de consolidare CNATDCU și CNE, precum și finalizarea reglementărilor pentru aceste două instituții; în săptămâna 7 — 13 martie este prevăzută adoptarea hotărârii de guvern de modificarea a Codului studiilor universitare de doctorat, precum și derularea procesului de consolidare a CNATDCU și CNE.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă