11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialProtest la Budapesta față de corupţia în rândul oficialilor

Protest la Budapesta față de corupţia în rândul oficialilor

Câteva sute de persoane au manifestat miercuri seara, în centrul Budapestei, în semn de protest față de corupția oficialilor și au cerut demisia acestora, scrie Mediafax.

Potrivit MTI, manifestaţia a fost organizată de partidul ungar de opoziţie Egyutt (Împreună).

Unul dintre liderii formaţiunii, Peter Juhasz, a declarat că mai mulţi politicieni din cadrul partidului de guvernământ Fidesz au acumulat venituri din surse obscure.

El l-a dat drept exemplu pe liderul parlamentar al Fidesz, Antal Rogan, ale cărui proprietăţi au fost estimate la 500 de milioane de florinţi (aproximativ 1,6 milioane de euro), sugerând că salariul lui Rogan nu este suficient pentru a-şi permite astfel de achiziţii.

Juhasz a declarat că districtul 5 din Budapesta, al cărui primar a fost Rogan, este sub controlul unei "mafii specializate pe proprietăţi", mai arată sursa citată.

Egyutt şi formaţiunea Coaliţia Democratică (DK) au cerut anterior o anchetă vizând afacerile de privatizare a proprietăţilor din districtul 5. O plângere în acest sens a fost depusă la Biroul procurorului din Budapesta.

Cele mai citite

Meme Stoica a stabilit cine e cel mai bun atacant român. “El e!”

FCSB este noua campioană a Superligii. Echipa patronată de Gigi Becali a câștigat titlul, după ce a învins-o pe Farul lui Hagi, scor 2-1. David...

Meme Stoica a stabilit cine e cel mai bun atacant român. “El e!”

FCSB este noua campioană a Superligii. Echipa patronată de Gigi Becali a câștigat titlul, după ce a învins-o pe Farul lui Hagi, scor 2-1. David...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă