Premierul italian Matteo Renzi a avut parte de proteste în timpul unei vizite la uzina Alcatel-Lucent din Monza, în apropiere de Milano. Mașina acestuia a fost atacată cu ouă, relatează site-ul italian al publicaţiei The Local, citat de Mediafax.
Protestatarii, membri ai sindicatelor, s-au adunat vineri în faţa uzinei din Monza a companiei de telecomunicaţii Alcatel-Lucent, scandând "Ne opunem disponibilizărilor!" şi "Impozitaţi bogaţii!".
În momentul venirii premierului Renzi, protestatarii au atacat cu ouă maşina acestuia. Renzi nu a fost rănit în incidente.
Este a doua oară în ultimele zile când maşina premierului de centru-stânga Matteo Renzi este atacată cu ouă de protestatari nemulţumiţi de un proiect legislativ care facilitează disponibilizările. În cursul zilei de luni, maşina premierului Italiei a fost atacată cu ouă la Brescia.