20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialProtestul deținuților ajunge și la JILAVA, deși ministrul Justiției a făcut apel...

Protestul deținuților ajunge și la JILAVA, deși ministrul Justiției a făcut apel la CALM

Zece persoane private de libertate au refuzat masa de seară, miercuri, la Penitenciarul Jilava, informează Agerpres.

Aceste persoane doresc să se alăture, astfel, protestului deţinuţilor din celelalte unităţi. 

”Zece au refuzat masa de seară, în semn de solidaritate cu deţinuţi din alte penitenciare. Nu s-au manifestat violent. Un număr de 16 deţinuţi, din cei 1.363 câţi sunt la Penitenciarul Jilava, au refuzat masa de prânz furnizată de instituţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Cristian Erving Micu. 

În ultimele zile, în mai multe penitenciare din ţară au loc proteste ale deţinuţilor care cer îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Ei reclamă supraaglomerarea, aspecte legate de participarea la activităţi lucrative şi educative, programul tv, serviciile medicale, micşorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea şi termenele stabilite de comisia pentru liberare condiţionată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vizita de lucru a Președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale Americii

Comunicat de presă Vizita de lucru a Președintelui României, Klaus Iohannis, în Statele Unite ale AmericiiPreședintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă