19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Putin, cel mai popular lider străin în China

FOTO. Putin, cel mai popular lider străin în China

Vladimir Putin, preşedintele Ferderaţiei Ruse, este liderul străin cu cea mai mare popularitate în China, iar cărțile despre acesta, numit "Putin cel Mare" de unii chinezi, sunt mai vândute decât cele despre Barack Obama, Nelson Mandela sau Margaret Thatcher, relatează Wall Street Journal, preluat de Mediafax.

Interesul față de personalitatea președintelui Vladimir Putin a crescut de la declanșarea crizei din Ucraina și arată o schimbare atât în ordinea stabilită după Războiul Rece, cât și în politica Chinei. După o perioadă de neîncredere reciprocă, Beijingul și Moscova își consolidează relațiile și amenință arhitectura de securitate stabilită de Statele Unite de la destrămarea Uniunii Sovietice, consideră diplomați și analiști.

Analiștii notează, totodată, asemănarea între președintele Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping în privința stilului de conducere și consideră că ambii doresc restabilirea puterii statelor lor și contracararea dominației Occidentului.

Pozițiile adoptate de Rusia în disputele cu Occidentul în timpul crizei din Georgia, din 2008, și, mai recent, în Ucraina, au fost primite cu susținere, iar unii analiști consideră că Beijingul ar trebui să învețe din aceste experiențe în contextul disputelor cu Statele Unite, Japonia, Filipine și Vietnam pentru controlul asupra insulelor din apele Chinei de Est și de Sud.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă