11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin reacționează la suplimentarea forţelor NATO: Rusia își extinde activităţile navale în...

Putin reacționează la suplimentarea forţelor NATO: Rusia își extinde activităţile navale în Marea Neagră

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat o serie de modificări ale reglementărilor maritime, în sensul extinderii activităţilor flotei ruse în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Mediterană, pe fondul consolidării prezenţei militare NATO, informează Mediafax.

“Preşedintele Vladimir Putin a promulgat duminică o serie de anexe la Doctrina maritimă. Amendamentele la Doctrina navală a Rusiei au devenit necesare din cauza extinderii NATO spre Est şi în contextul unificării Crimeei cu Rusia”, a explicat premierul Dmitri Rogozin, potrivit site-ului agenţiei TASS.

Citește și: Ce îi sfătuiește premierul Rusiei pe liderii politici europeni

Premierul rus a explicat că aceste măsuri erau necesare în contextul modificării situaţiei politice internaţionale şi al consolidării rolului Rusiei de mare putere navală.

“Se pune un accent special pe zonele atlantică şi arctică. Suntem atenţi la zona Oceanului Atlantic, în contextul extinderii NATO spre Est şi construirii infrastructurii militare în apropierea frontierelor ruse”, a explicat Rogozin.

El a mai precizat că se ia în considerare unificarea Crimeei și Sevastopolului cu Rusia.

“Al doilea element luat în considerare este cel al unificării Crimeei şi Sevastopolului cu Rusia. În al treilea rând, există intenţia de a relua prezenţa flotei ruse în Marea Mediterană”, a insistat Rogozin.

Vladimir Putin a participat duminică la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Forţelor Navale ruse, în regiunea rusă Kaliningrad.

Cu această ocazie, comandantul Forţelor navale ruse, amiralul Viktor Cirkov, a anunţat că flota rusă va primi, înainte de sfârşitul acestui an, zece nave militare noi şi 40 de ambarcaţiuni militare de susţinere.

“După anul 2015, intenţionăm să construim noi submarine din clasa Borei, Iasen şi Lada”, a spus Cirkov.

Zilele trecute, Moscova a anunţat că va suplimenta prezenţa navală în Marea Neagră şi în Marea Baltică, pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza conflictului ucrainean.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă