18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin se implică activ în rezolvarea diferendului din enclava Nagorno-Karabah

Putin se implică activ în rezolvarea diferendului din enclava Nagorno-Karabah

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit luni cu omologii săi armean Serge Sarkisian şi azer Ilham Aliev într-o încercare de a consolida încetarea focului în enclava Nagorno-Karabah, o regiune disputată de cele două ţări şi marcată de lupte violente în aprilie, relatează AFP. Iniţial, preşedintele rus s-a întâlnit cu cei doi conducători separat, înaintea unui dejun în trei la Sankt-Petersburg. 

"Vrem ca diferendul să fie rezolvat în mod paşnic", a spus preşedintele Armeniei, la începutul întâlnirii cu Putin, conform unui comunicat al Kremlinului. El a adăugat că mulţumeşte liderilor ţărilor care coprezidează Grupul de la Minsk pentru Karabah (Rusia, Franţa şi SUA) pentru eforturile pe care le fac cu privire la acest subiect. Sarkisian a invitat "la realizarea unor progrese în aplicarea acordurilor semnate, în special pentru a se crea un mecanism de observare a încetării focului", potrivit agenţiilor de presă ruse, citate de Agerpres. 

Ilham Aliev a mulţumit, la rândul său, Rusiei pentru "rolul său constructiv" în reglementarea conflictului în cursul întâlnirii sale cu Putin, lansând un apel la "decolonizarea teritoriului azer, ocupat de peste 20 de ani", potrivit aceluiaşi comunicat al Kremlinului. "Discuţiile vor fi dificile. Principala sarcină este de a se lua măsuri pentru a preveni o reluare a ostilităţilor", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Rusia a fost la baza iniţiativei încetării focului semnate în aprilie, după patru zile de lupte care făcuseră cel puţin 110 morţi de fiecare parte. Conflictul din Nagorno-Karabah este vechi de un sfert de secol. Luptele din luna aprilie au fost cele mai violente după încetarea focului în 1994, după un război soldat cu 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi, în special azeri. 

Niciun tratat de pace nu a fost semnat între Baku şi Erevan cu privire la Nagorno-Karabah, regiune populată în majoritate de armeni, dar recunoscută ca făcând parte din Azerbaidjan de către comunitatea internaţională. Moscova este apropiată de cele două ţări, al căror principal furnizor de arme este, dar a semnat o alianţă militară cu Erevanul. 

Serge Sarkisian şi Ilham Aliev, reuniţi la jumătatea lunii mai la Viena printr-o mediere internaţională, s-au angajat să respecte încetarea focului şi să instituie un mecanism de observare a armistiţiului sub egida OSCE. 

Situaţia rămâne totuşi extrem de instabilă, lupte sporadice continuând să izbucnească de-a lungul liniei de demarcaţie. Azerbaidjanul a anunţat pe de altă parte săptămâna trecută exerciţii militare de amploare în apropiere de Nagorno-Karabah.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă