12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDOCUMENT. Radu Mazăre a plecat de la Primăria Constanţa după 15 ani

DOCUMENT. Radu Mazăre a plecat de la Primăria Constanţa după 15 ani

Radu Mazăre, aflat în arest preventiv în dosarul  în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, a demisionat din funcţia de primar al municipiului Constanţa. 

Procurorii DNA Constanța au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Radu Mazăre, pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Citeşte şi: Radu Mazăre, ARESTAT pentru 30 de zile

Radu Mazăre şi-a dat demisia din funcţia de primar al municipiului. Demisia a fost înaintată Consiliului Local şi Primăriei Constanţa de către Radu Mazăre, printr-o scrisoare olografă, fiind adusă la cunoştinţa prefectului judeţului, Constantin Ion, potrivit Mediafax

În scrisoare, Radu Mazăre a explicat motivele demisiei, precizând că stresul chinul şi nedreptăţile la care a fost supus în ultima perioadă nu justifică dorinţa de a face bine oraşului, edilul transmiţând, în acelaşi timp, şi un mesaj către constănţeni.

“Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea rebel sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute, imi cer iertare în faţa tuturor. Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme, drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa. Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie. Începând de astăzi (n.r. – vineri) nu-mi mai doresc o viaţă publică politică”, se arată în mesajul transmis de către Radu Mazăre, aflat, în prezent, în arestul Poliţiei Capitalei.

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arăta că, în 24 octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, din care făceau parte: primarul Radu Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu – fost consilier municipal, Constantin Racu – fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu – directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica – directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron – fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Citeşte şi: Radu Mazăre, la un pas de cătușe, după arestarea lui Strutinsky. Nicușor, tras de cei doi spre reținere. Faptele sunt vechi, probele sunt noi

“De la acea dată și până în prezent, suspectul Mazăre Radu Ştefan, deşi avea obligaţia legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea următorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion şi Chircă Nora Alina, din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru acestea”, susţineau procurorii DNA.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă