18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialRAPORT: Musulmani americani, încurajați chiar de FBI să devină terorişti

RAPORT: Musulmani americani, încurajați chiar de FBI să devină terorişti

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), ar fi încurajat și chiar ar fi plătit unii musulmani din SUA să comită atentate teroriste, în timpul operţiunilor de filare desfăşurate după 11 septembrie, arată un raport publicat luni şi citat de AFP, scrie Mediafax.

Organizaţia Human Rights Watch (HRW) acuză în raportul său forţele de ordine că "în unele cazuri au transformat în terorişti indivizi care respectau legea, sugerându-le comiterea unui act terorist".

În documentul său de 214 pagini, HRW ajutată de experţi de la Universitatea din Columbia analizează "în profunzime" 27 de exemple concrete privind aproximativ 500 de cazuri de terorism instrumentate de tribunale americane de la atentatele din 11 septembrie.

Deşi susţin că nu vor să generalizeze, autorii raportului estimează că jumătate din condamnările teroriste rezultă din astfel de operaţiuni sub acoperire. În 30 la sută din cazuri, agentul infiltrat a jucat un rol activ în planificarea complotului.

"Li s-a spus americanilor că autorităţile federale le garantează securitatea împiedicând şi pedepsind terorismul în interiorul Statelor Unite", a declarat Andrea Prasow, unul dintre autori, mai scrie Mediafax.

"Dar uitaţi-vă mai îndeaproape şi veţi realiza că mulţi dintre aceşti indivizi nu ar fi comis niciodată fapta dacă forţele de ordine nu i-ar fi încurajat, împins şi uneori chiar plătit pentru a comite acte teroriste".

Studiul citează cazul "celor patru de la Newburgh", acuzaţi că au planificat atentate împotriva unor sinagogi şi a unei baze militare americane în 2009. Un judecător susţine că Guvernul a fost cel care le-a "furnizat ideea şi mijloacele (comiterii) infracţiunii şi le-a deschis calea".

Cele mai citite

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...
Ultima oră
Pe aceeași temă