9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRecompensă TRIPLATĂ pentru orice informaţie care va duce la prinderea suspectului atentatului...

Recompensă TRIPLATĂ pentru orice informaţie care va duce la prinderea suspectului atentatului de la Bangkok

Poliţia din Bangkok a anuţat, vineri, că a triplat suma -care acum a ajuns la 84.000 de dolari -pe care este dispusă să plătească pentru orice informaţie care va duce la prinderea suspectului atentatului de la Bangkok. Ofiţerilor li s-a cerut să nu mai comunice cu presa după ce mărturii contradictorii au fost făcute joi în cadrul anchetei în curs de desfăşurare, informează agenţia DPA, preluată de Mediafax.

Doi bărbaţi despre care se presupune că l-ar fi ajutat pe suspectul principal în atentat nu mai sunt anchetaţi, a transmis poliţia. Autorităţile anchetează acum imagini cu o femeie îmbrăcată în negru, surprinse de sistemele video cu circuit închis în momentul exploziei, în urma căreia au murit 20 de persoane.

Vineri dimineaţa, o ceremonie multi-religioasă a fost organizată la locul bombardamentelor din Bangkok, condusă de călugări budişti, clerici musulmani, creştini, maeştri hinduşi şi sikh. Guvernatorul Bangkokului, membri ai cabinetului şi ambasadori ai naţiunilor care au pierdut cetăţeni au participat de asemenea, la ceremonie.

Autorităţile consideră că explozia nu a fost cauzată de organizaţiile teroriste internaţionale, a spus vineri Somyot, după ce anchetatorii s-au consultat cu Interpolul şi cu agenţiile străine de informaţii.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă