20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialRegia de Activități NUCLEARE a intrat în procedură de FALIMENT

Regia de Activități NUCLEARE a intrat în procedură de FALIMENT

O instanţă a Curţii de Apel Craiova a pronunţat, marţi, o hotărâre prin care Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a intrat în procedura de faliment, informează Agerpres.

Potrivit unor surse RAAN, magistraţii au respins apelul formulat de administratorul judiciar Societatea Euro Insol, şi administratorul special care au atacat decizia din 28 ianuarie 2016 a Tribunalului Mehedinţi prin care se dispunea intrarea acesteia în faliment, cerere înaintată de comitetul creditorilor. 

Autorităţile statului, la începutul lunii februarie 2016, au obţinut suspendarea temporară a lichidării RAAN, în condiţiile în care Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin şi Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică au intervenit în instanţă solicitând furnizarea către cele peste 30.000 de familii a agentului termic de către sucursala acesteia, Romag Termo, şi achitând cu suma de peste 20 milioane lei a serviciilor de termoficare. 

RAAN a intrat în procedură de insolvenţă în septembrie 2013 din cauza debitelor care însumează peste 680 de milioane de lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de peste 70 de milioane de lei. Pe lista creditorilor RAAN figurau, la momentul declanşării procedurii de insolvenţă, peste 300 de entităţi comerciale, instituţii publice, administraţii publice locale şi unităţi bancare. 

Pe platforma sucursalei Romag Prod a RAAN se află depozitată o mare cantitate de apă grea a cărei valoare este de peste 1,2 miliarde euro iar aproape 500 de angajaţi aşteaptă clarificarea situaţiei lor. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte marţi la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...
Ultima oră
Pe aceeași temă