15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRemediu. Ceaiul negru, împotriva diabetului

Remediu. Ceaiul negru, împotriva diabetului

Consumul a trei ceşti cu ceai negru pe zi poate scădea riscul de îmbolnăvire de diabet, potrivit unor studii care au arătat că băutura are ca efect scăderea nivelului de glucoză din sânge şi poate preveni şi ţine sub control diabetul de tip II, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetători din Statele Unite ale Americii şi Japonia spun că descoperirile sugerează că băutul a circa trei ceşti cu ceai negru pe zi poate ajuta la un control mai eficient al glicemiei. În cadrul studiilor, experţii au analizat extract de ceai negru în laborator şi au descoperit cum acţionează compuşii din această băutură pentru a reduce zahărul din sânge.

În cadrul studiului realizat în Statele Unite, cercetătoarea Lisa Striegel de la Framingham State University a descoperit în apa fierbinte în care au fost cufundate câteva frunze de ceai o serie de polifenoli (antioxidanţi), care au proprietatea de a bloca enzimele ce duc la creşterea glicemiei în timpul digerării carbohidraţilor. Aceşti polifenoli au acţionat semnificativ împotriva enzimelor alfa-amilază şi alfa-glucosidază.

Rezultatele sugerează că extractul de ceai negru ar putea reduce nivelurile glicemiei asociate în mod obşinuit cu aceste enzime digestive, potrivit studiului publicat în Frontiers of Nutrition. Un studiu asemănător realizat în Japonia a arătat că un extract obţinut dintr-o pudră de frunze de ceai îngheţate rapid a avut un efect similar asupra celor două enzime digestive.

Un studiu anterior, efectuat pe circa 300.000 de persoane, a arătat că în cazul celor care consumau trei-patru ceşti de ceai negru pe zi riscul de îmbolnăvire de diabet de tip II era cu 25% mai mic comparativ cu cei care consumau mai puţin ceai sau deloc. Dar acea cercetare nu stabilise şi care compuşi din ceai sunt responsabili pentru acest efect.

Cele mai citite

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...
Ultima oră
Pe aceeași temă