11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR: Câte o flotare pentru fiecare gol de la Cupa Mondială

REVISTA BLOGURILOR: Câte o flotare pentru fiecare gol de la Cupa Mondială

Petreanu deschide revista blogurilor de vineri și ne spune că n-ar strica să trecem de la invidie (amicală) la acţiune și să ne construim şi noi un soi de Oktoberfest – unul cu accente culturale româneşti, evident, dar care să aibă în comun cu marea sărbătoare nemţească spiritul ludic, buna-dispoziţie şi plăcerea de a fraterniza cu străini, cunoştinţe întâmplătoare, în vârtejuri de muzică, bere, râsete şi mici.

Chinezu îi provoacă pe baieți să ofere câte o floare pentru fiecare gol de la CM 2014. Da, ştiu, mă întind un pic la faza asta. Căci nu avem naţionala noastră dragă şi scumpă la CM 2014. Deşi, între noi fie vorba, dacă ar fi ajuns ai noştri acolo, apoi s-ar fi dus numai pentru bronzat o ţâră, căci de alte isprăvi nu îi cred în stare a fi fost capabili :)) Sau, altfel şi mult mai bine explicat vizual decât în cuvinte, ia luaţi de acilea splendidă urare 😀

Zoso prezintă câteva aplicații de navigație GPS pentru Android. Opțiunile de navigație prezentate în continuare reprezintă soluții gratuite, iar în cazul unora dintre ele, trebuie să plătești pentru folosirea anumitor funcții specifice.

Și tot de pe același blog, câteva cuvinte despre cum să muncim inteligent, nu din greu.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă