20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Noi dezvăluiri despre moartea lui Alex Hogea, în urma tragediei...

REVISTA BLOGURILOR. Noi dezvăluiri despre moartea lui Alex Hogea, în urma tragediei din Colectiv

Pe bloguri citim,vineri, despre decizia Guvernului Cioloș de a împărți banii pentru autostrăzi, noi dezvăluiri în cazul lui Alex Hogea, unul din tinerii care și-au pierdut viața în clubul Colectiv, și despre părinții care uită să își ia copiii acasă de la after-school. 

Moise Guran scrie, pe biziday.ro, despre ”Tombola bugetară și investițiile care sfidează aritmetica”. Jurnalistul apreciază că modul în care premierul Dacian Cioloș a structurat bugetul pentru construirea autostrăzilor seamănă cu o tombolă:”Tombola era o activitate amuzantă, dar acum mi se pare mai amuzantă, şi chiar o idee bună, tombola bugetară pe care a pus-o Cioloş la cale cu banii de investiţii. Ideea de bază este că rămâne dificil să împarţi două paie la trei măgari şi, văzând că nu-i ajung paiele, pardon, investiţiile, pentru câte proiecte începute sunt în ţara asta, guvernul Cioloş a decis să păstreze două miliarde de lei, în rezervă, nealocate, pentru autostrăzi. Ideea anunţată şi de premier, dar şi de ministrul Transporturilor, e că banii respectivi vor merge în proiectele care chiar se fac. Adică dacă e vrednic constructorul şi execută, mai primeşte bani, dacă nu, ghinion, vorba preşedintelui Iohannis. (…) dacă toţi sunt vrednici, pur şi simplu guvernul va constata că are mai mult decât cele două miliarde pe care le previzionează acum de împărţit. E destul de simplu, foarte logic (e chiar psihologic) chiar dacă nu pare foarte aritmetic”.

Pe blogul lui Cătălin Tolontan, tolo.ro, citim despre despre familia Hogea, care și-a pierdut fiul în tragedia din Colectiv: ”Familia Hogea întreabă cine le-a scos băiatul de pe lista de Bruxelles și demonstrează că a plecat contaminat cu bacterii”. 

În 5 noiembrie, familia lui Alex știa că va pleca la AKH Viena, apoi a fost anunțată că va fi transferat la Bruxelles, apoi nu s-a mai știut nimic: ”La prînz fuseseră anunțați că e rău. Avionul s-a ratat. După-amiază, că e din nou bine. Și au apărut mai multe variante de transfer. ”Fusese tot timpul bine, dar birocrația din sănătate nu primise verde ca să-i transfere în străinătate pe răniții de la Colectiv”, explică cineva din sistem. Acum, seara, îl raportează din nou ca fiind bine. Și îi pregătesc plecarea în străinătate. O singură problemă medicală survine pe 5 noiembrie. În buletinul de analize medicale al lui HOGEA GEORGE-ALEXANDRU, 19 ani, la ”Secreție plagă” apare prezentă bacteria ”Acinetobacter”.

Zoso.ro scrie despre problemele părinților prea ocupați să-și ia copiii de la after-school: ”Zilele trecute am dus acasă un băiat care fusese uitat acolo. Tatăl nu răspundea la telefon, mama nu avea voie să vorbească la telefon în timpul serviciului (știți genul, patronul exasperat de cât o freacă angajații la telefon în timpul programului, au interzis total). La 16.45, nu sunase nimeni după el, am mers cu învățătoarea si l-am depus acasă. Nu știu ce s-a întâmplat, părinții nu au sunat-o pe învățătoare să o informeze sau să își ceară scuze”. 

Cele mai citite

Impactul jocurilor în mediul online asupra vieților noastre

În ultimii ani, lumea jocurilor online a cunoscut o expansiune rapidă, transformându-se într-un fenomen cultural care influențează numeroase aspecte ale vieții cotidiene. Aceste jocuri...

CE va susține o investiţie de aproape 17 milioane de euro pentru extinderea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Gorj

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de aproape 17 milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru extinderea infrastructurii de apă şi canalizare din...

Descoperă soluțiile profesionale de curățare și igienizare a mâinilor

Te preocupă sănătatea echipei pe care o coordonezi sau îţi doreşti ca partenerii şi clienţii tăi să aibă acces la cele mai eficiente soluții...
Ultima oră
Pe aceeași temă