Scandalulurile de corupție și eșecurile din fotbal vor trece, dar alte evenimente vor avea consecințe pe termen lung asupra românilor, remarcă presa de marți.
“Ce secrete ia cu el în mormânt generalul Atanasie Stănculescu”, titrează ziarul Adevărul.
Jurnaliștii acestuia susțin că Stănculescu a luat legătura cu ziarul „Adevărul“ în ultimele luni şi a declarat că „încă mai are multe de povestit”, făcând referire la Revoluţie, dar şi la enigmaticele casete video pe care le-ar fi deţinut într-un seif din Elveţia.
Evenimentul Zilei anunță salariile pe care le primeau principalii responsabili ai fotbalului românesc în timpul pregătirilor pentru EURO 2016. “PREMIILE NESIMȚIRII. IORDĂNESCU = 1000 euro/zi. RĂZVAN BURLEANU = 500 euro/zi. Consilierii președintelui FRF = 200 milioane/ lună”, titrează Evenimentul Zilei.
Potrivit acestei publicații, la finalul partidei, Alexandru Săbău, reporterul DolceSport prezent la zona de interviuri, a spus că a fost refuzat de Vlad Chiricheş şi Răzvan Burleanu. Căpitanul României şi preşedintele FRF nu au vrut să dea explicații după eliminarea de la EURO.
“Sunt de 20 de ani în anturajul României şi am lucrat cu jucători precum Hagi, Popescu, Mutu şi Chivu. Niciodată nu am văzut o astfel de atitudine, nici pe teren şi nici în afara lui”, a spus reporterul.
“Este jenant sa comentezi un asemenea meci. Am mai zis eu așa când a fost Steaua eliminata de PSG. Este jenant si rusinos. Imi este rusine”, a spus comentatorul Dolce Sport, Emil Grădinescu, imediat dupa meci.
Ziarul Libertatea scrie despre examenul de bacalaureat al anului 2016 și subliniază că “absolvenții claselor a XII-a susțin marți proba de evaluare a competenţelor digitale”.
Publicația Capital, cu profil economic, ne aduce o veste bună. “România ar putea avea un program de vouchere pentru închirierea de locuinţe de pe piaţa liberă”.
Aceste recomandări au fost oferite de Banca Mondială într-un raport întocmit chiar la cererea Guvernului României.