Cui folosește exercițiul de supraviețuire pe care îl face premierul? În primul rând amicilor politici din proximitatea lui, care au nevoie urgentă de modificarea legilor anticorupție în așa fel încât să scape de dosarele existente sau viitoare. Diminuarea influenței Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este un alt obiectiv pe care îl vizează oamenii din jurul premierului. A spus-o aproape direct chiar Victor Ponta, atunci când s-a rățoit la procuroul care îi instrumentează dosarul.
Menținerea lui Ponta la putere este o garanție că aceste schimbări pot fi făcute cu ajutorul majorității parlamentare care susține Guvernul. Firește că și premierul își primește partea: nu este deloc jenat de faptul că Legislativul vrea să modifice inclusiv articolul din Codul Penal referitor la conflictul de interese, pe baza căruia procurorii au cerut începerea urmăririi penale în cazul lui, iar Parlamentul s-a opus. Există, apoi, un interes explicit al politicienilor de toate culorile pentru acest fel de schimbări.
Peste tot, oameni influenți ai României se plâng de prea multă DNA, de prea multe arestări, de prea multe condamnări, de acțiuni prea dure ale procurorilor, care, pasămite, ar pune în pericol dezvoltarea țării, iar vociferările lor încep să dea roade. Agenția americană Stratfor preia aceste îngrijorări într-o analiză și ajunge la concluzia că anticorupția ar fi dus la „apariția unor diviziuni politice care ar putea distruge stabilitatea politică necesară pentru supravegherea unei economii bine reglementate“. România are nevoie să elimine corupția în același timp cu aplicarea unor reforme economice, scrie Stratfor, punând sub semnul întrebării capacitatea Bucureștiului de a „administra ambele procese concomitent“.
În același timp, pentru prima dată în comunicatele critice la adresa politicienilor acuzați de corupție, Ambasada Statelor Unite atrage atenția atât lui Ponta, că acuzațiile împotriva lui „trebuie cercetate pe deplin și fără interferențe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor“, cât și „instituțiilor judiciare și celor ale statului de drept“, care, la rândul lor, „trebuie să își poată desfășura activitatea complet independent și trebuie să respecte întru totul atât legislația, cât și principiul unui proces echitabil“.
Neîncrederea asupra DNA nu a apărut din pricina ineficienței procurorilor anticorupție (procentul achitărilor în dosarele instrumentate a rămas la mai puțin de 10 la sută – sub media europeană), ci din cauza fricii generalizate a celor care au făcut afaceri pe muchie de cuțit cu statul, în special a celor care au poziții influente și posibilitatea de a-și plânge soarta în medii internaționale. Instrumentul arestului preventiv, folosit, poate, cu prea mult entuziasm de procurorii anticorupție, a devenit pentru cei temători un argument în plus împotriva DNA. Anchetarea celor care au furat, au făcut trafic de influență, s-au îmbogățit pe spezele statului prin mijloace ilegale nu pune însă în pericol „stabilitatea“ și „dezvoltarea“ țării, așa cum susțin americanii de la Stratfor. Dimpotrivă, continuarea tradiției politicienilor români de a trage foloase în scop personal de pe urma pozițiilor publice pe care le ocupă blochează România, făcând-o captiva unor grupuri oligarhice.
Cazul Ponta este testul suprem al funcționării statului de drept în România. Nu onorabilitatea premierului contează, ci faptul că justiția poate fi pusă din nou sub jug politic, iar puterile DNA – diminuate, așa cum vor premierul și majoritatea din Parlament. În această ecuație Occidentul ar trebui să vadă pericolul căderii în gol a României, prin puciul pe care îl conduce de-acum în mod oficial Victor Ponta.
