13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRomânia, grânarul AFRICII. Egiptul a cumpărat 300.000 de tone de cereale din...

România, grânarul AFRICII. Egiptul a cumpărat 300.000 de tone de cereale din România și Rusia

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC), entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat 300.000 de tone de grâu din România şi Rusia, informează presa internațională citată de Agerpres.

Achiziția s-a realizat la a doua licitaţie organizată în noul an financiar 2016/2017, care a început la 1 iulie, transmit Reuters şi publicaţia Daily News Egypt. 

Egiptul a cumpărat printr-o licitaţie internaţională 180.000 de tone de grâu din România şi 120.000 de tone din Rusia, a anunţat ministrul Khaled Hanafy. 

Acesta a adăugat că preţul mediu pentru cantităţile de grâu achiziţionate de GASC se ridică la 174,99 dolari pe tonă şi a precizat că rezervele strategice de grâu sunt suficiente cel puţin până la sfârşitul anului. 

Vineri, la bursa de la Chicago, cotaţiile futures la grâu cu livrare în luna septembrie au scăzut cu 2,13%, până la 4,2475 dolari per bushel. 

Egiptul rămâne cel mai mare importator de grâu din lume, iar Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) estimează că acest stat va importa în anul fiscal 2015/2017 aproximativ 11 milioane de tone de grâu, în linie cu nivelul mediu al importurilor din ultimii cinci ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă