15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia, pe lista "aliaţilor de linia întâi" a Statelor Unite

România, pe lista “aliaţilor de linia întâi” a Statelor Unite

Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că SUA vor continua, prin NATO, să „întărească apărarea aliaţilor din linia întâi”, adică România, Polonia şi ţările baltice. La finalul vizitei sale în Germania, Obama a vorbit şi despre relaţia cu Rusia, despre care a spus că şi-ar dori să fie bună, dar că sancţiunile rămân în vigoare până când acordul de la Minsk privind Ucraina este implementat, transmite Mediafax.

„Misiunea centrală a NATO este şi va fi mereu datoria noastră solemnă – angajamentul din Articolul 5 privind apărarea noastră comună. De aceea vom continua să întărim apărarea aliaţilor noştri din linia întâi, din Polonia, România şi statele baltice”, a declarat Obama, într-un discurs ţinut la Hanovra, în încheierea vizitei sale în Germania, care a vizat în principal negocierea acordului comercial dintre SUA şi UE.

Obama a mai spus că toate membrele NATO trebuie să contribuie la bugetul Alianţei 2% din PIB, pentru securitatea comună. „Trebuie să fiu sincer, uneori Europa s-a complăcut în legătură cu apărarea sa”.

Cele mai citite

Ministrul de externe thailandez demisionează neașteptat

Ministrul de externe thailandez Parnpree Bahiddha-Nukara a demisionat, a anunțat duminică guvernul, după ce a fost înlăturat din funcția de vicepremier în cadrul unei...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă