Statele Unite, NATO și România au inaugurat, joi, sistemul antibalistic de la Deveselu, definit drept contribuția comună a României și a Statelor Unite la apărarea antirachetă a Europei.
Instalațiile de la Deveselu erau deja active, dar ceremonia de joi a marcat o nouă etapă – certificarea lor operațională. Panglica inaugurală a sistemului de la Deveselu a fost tăiată joi de opt reprezentanți oficiali, printre aceștia aflându-se premierul Dacian Cioloș, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, secretarul adjunct american al Apărării, Robert Work și ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc.
Până la summit-ul NATO de la Varșovia, din luna iunie, sistemul de la Deveselu va fi integrat în sistemul antirachetă al NATO, a precizat premierul Cioloș. Pe de altă parte, secretarul general Stoltenberg a anunțat că mâine (vineri) va începe construirea sistemului antirachetă din Polonia, care va fi similar celui din România. Secretarul adjunct al Apărării, Robert Work, a anunțat oficial și locația aleasă de SUA pentru instalațiile din Polonia. Ele vor fi plasate la Redzikowo, lângă orașul Slupsk – circa 25 de kilometri de Marea Baltică.
De asemenea, la summit-ul de la Varșovia, de luna viitoare, vor fi anunțate noi evoluții ale sistemului antirachetă al NATO, a precizat secretarul general Stoltenberg.
Pentru instalațiile de la Deveselu, inaugurate joi, România a pus la dispoziție locația – o fostă unitate a Armatei Române, iar partea americană a investit 800 de milioane de dolari. Oficiali americani au dezvăluit că locația de la Deveselu a fost aleasă din circa 25 de amplasamente luate în calcul, din cauza facilităților deja existente și a capacităților de suport prezente în regiune.
Toți oficialii prezenți la Deveselu au reiterat ideea că sistemul antibalistic al NATO nu e îndreptat contra Rusiei și nu poate lovi rachete rusești, ci doar rachete balistice lansate din afara spațiului euro-atlantic, mai ales din Iran. “Amenințarea rachetelor balistice este reală”, a subliniat secretarul general Stoltenberg.