14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRomânii sunt printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa

Românii sunt printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa

Românii consumă, în medie, 94 de kilograme de cartofi pe an, fiind printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa, informează Mediafax.

"Cartoful este a doua pâine a românului. Din păcate, însă, din cauza nivelului scăzut de trai, mulţi români mănâncă cartofii cu pâine. Când mănânci cartofi, nu mai trebuie să mănânci pâine, pentru că îngraşă", a declarat agenţiei Mediafax Gheorghe Boţoman, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului.

El spune că, din păcate, un sfert dintre cartofii consumaţi de români sunt de o calitate culinară mai proastă. Aceştia provin din import şi sunt mai mari decât cartofii obişnuiţi.

"Cartofii cu diametrul mai mare de 8 centimetri se vând pe nimic în străinătate, cu 35-40 de euro tona. Nu sunt toxici, nu sunt stricaţi, dar au mai puţine calităţi culinare. Sunt mai puţin gustoşi, pentru că au o cantitate mai mare de apă. Românul dacă îl vede mare, crede că e bun", a mai spus Boţoman.

Acesta a afirmat că aproximativ un sfert dintre cartofii din piaţă se încadrează în această categorie şi provin din import.

Din cauza importurilor masive din ultima perioadă, producătorii sunt presaţi să reducă preţurile pentru a putea face faţă concurenţei.

"Preţul cartofului la producătoreste foarte mic, de 0,4-0,5 lei pe kilogram. Vin foarte multe importuri, mai ales din Polonia, la preţuri mici, fără taxe şi fără facturi. Vrem şi noi să se reducă TVA la cartofi", a mai spus reprezentantul federaţiei.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă