20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRosen Plevneliev, președintele Bulgariei, acuză Rusia că este un stat naţionalist şi...

Rosen Plevneliev, președintele Bulgariei, acuză Rusia că este un stat naţionalist şi agresiv

Rosen Plevneliev, președintele Bulgariei, acuză Rusia că este un stat naţionalist şi agresiv, într-un interviu pentru presa germană care urmează să fie publicat sâmbătă, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare din cea mai săracă ţară UE, informează Mediafax.

"Rusia este un stat naţionalist şi agresiv", denunţă şeful statului bulgar, într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), potrivit unui fragment din material difuzat vineri.

Rusia "trebuie să înveţe să aibă parteneri, nu vasali şi supuşi", continuă el, apreciind că preşedintele Vladimir Putin duce "o politică din secolul al XIX-lea", referindu-se la conflictul din Ucraina şi la tentativele Moscovei de a exercita o influenţă politică şi economică asupra Bulgariei, în opinia sa.

Liderul rus afirmă că doborârea Zidului Berlinului şi dipariţia Uniunii Sovietice au fost o catastrofă, iar "din aceasta rezultă o interpretare a Istoriei care contrazice Europa şi valorile ei", dă asigurări preşedintele bulgar.

"În lumea preşedintelui Putin este în continuare ca în secolul al XIX-lea, când existau mari puteri şi o periferie care trebuia să se plieze", continuă Plevneliev.

În Bulgaria, preşedintele are doar o funcţie onorifică. Potrivit Constituţiei, el reprezintă Bulgaria în relaţiile internaţionale, însă politica este stabilită de către Guvern.

După 18 luni de la manifestaţiile care l-au îndepărtat de la putere, Boiko Borisov, care a fost cel mai puternic om din Bulgaria, se pregăteşte să câştige alegerile de duminică, într-o ţară care cumulează mai multe crize – o economie în pană, sărăcie, corupţie – şi este afectată de o instabilitate politică profundă.

Cele mai citite

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă