15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRusia a anunțat companiile aeriene că ar putea suspenda cursele charter spre...

Rusia a anunțat companiile aeriene că ar putea suspenda cursele charter spre Turcia, după ultimele decizii politice ale regimului Erdogan

Rusia ar putea suspenda cursele sale charter către Turcia din cauza ''situației politice dificile'' din țara respectivă, informează marți Reuters citată de Agerpres.

Această precizare apare într-o notă trimisă de Agenția federală rusă de transport aerian către companiile aeriene, susține o sursă din cadrul uneia dintre companii.

Relațiile dintre Moscova și Ankara au devenit tensionate în ultimele zile, după ce Turcia a cerut demisia președintelui sirian Bashar Al-Assad, un aliat puternic al Rusiei.

Contactată de Reuters, Agenția de transport aerian a refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Dacă Moscova merge înainte cu acțiunea sa de suspendare, aceasta ar putea afecta grav turismul — deja greu încercat — din Turcia, care se bazează foarte mult pe turiștii din Rusia.

Cotidianul rus Kommersant a relatat că, potrivit unor date preliminare, agențiile ruse de turism au vândut deja până la 400.000 de pachete turistice în Turcia. Se aștepta ca, în total, circa trei milioane de turiști ruși să viziteze Turcia în acest an.

Pentru Rusia, Turcia este un important cumpărător agricol și informațiile potrivit cărora Moscova intenționează să interzică cursele charter survine cu câteva săptămâni înainte ca Moscova și Ankara să discute motivele pentru care Turcia a suspendat achizițiile de grâu, porumb și ulei de floarea soarelui din Rusia impunând tarife mari la import de la jumătatea lunii martie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă