11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRusia a confiscat 600 de tone de carne din UE

Rusia a confiscat 600 de tone de carne din UE

Vameşii ruşi au confiscat 600 de tone de carne, ascunse în spatele altor mărfuri precum gumă de mestecat sau ciuperci şi care provenea din Uniunea Europeană, supusă unui embargo rus privind importurile alimentare, relatează AFP, conform Mediafax.

"Marfa era ascunsă cu ajutorul altor bunuri folosite ca paravan, precum gumă de mestecat, fructe confiate, sucuri concentrate, ciuperci congelate şi alte produse", a informat agenţia Rosselhoznadzor într-un comunicat.

Carnea a sosit în 26 de containere provenind din porturile Anvers (Belgia), Hamburg (Germania) şi Rotterdam (Olanda), a precizat agenţia rusă.

Conform experţilor ruşi, marfa era din Germania, Belgia, Polonia şi Olanda, ţări supuse unei interdicţii privind importurile de produse alimentare în Rusia.

Moscova a decretat la începutul lui august un embargo de un an asupra majorităţii produselor alimentare provenind din Uniunea Europeană, în replică la sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene.

Mai puţin de 10 la sută din importurile agricole ale Uniunii Europene sunt destinate Rusiei, cu o valoare de 11 miliarde de euro pe an, potrivit Comisiei Europene. Este vorba în special de fructe şi legume, brânzeturi şi carne de porc.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă