13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRusia a creat o pastilă care prelungește viața până la 120 de...

Rusia a creat o pastilă care prelungește viața până la 120 de ani

Cercetătorii ruşi au creat o pastilă care ar putea amâna debutul procesului de îmbătrânire şi ar putea permite oamenilor, în cele din urmă, să trăiască până la 120 de ani, informează Mediafax.

Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moscova testează pe câini, peşti, şoareci şi şobolani o pastilă care conţine un nou tip de antioxidant, despre care spun că ar influenţa mitocondriile, componente ale celulelor responsabile cu producerea de energie şi care sunt implicate în procesul de îmbătrânire.

Potrivit lui Maxim Skulacev, în urma testelor pe animale, cercetătorii au observat că multe dintre bolile legate de îmbătrânire s-au dezvoltat mult mai încet.

"Mitocondriile sunt implicate în producerea atacului de cord, în apariţia bolilor Alzheimer şi Parkinson", a spus Skulacev.

Cercetătorii ruşi nu au reuşit să determine creşterea semnificativă a duratei de viaţă a animalelor folosite în timpul experimentelor, dar au obţinut amânarea instalării procesului de îmbătrânire.

O ţintă realistă este de a prelungi durata de viaţă a omului până la 120 de ani, tratamentele antiîmbătrânire fiind "tehnic posibile", potrivit savantului rus.

"Nu cred că vom reuşi să trăim până la 800 de ani. Cel mai probabil, vor apărea boli noi, să spunem boli tipice pentru persoanele în vârstă de 120 de ani. Aşa s-a întâmplat cu cancerul, care era o boală foarte rară în antichitate, când oamenii mureau tineri", a mai spus Skulacev.

"Dacă se va dovedi că bolile se vor dezvolta mai încet, ideea noastră de a lupta contra îmbătrânirii prin intermediul mitocondriilor este corectă. Va fi posibil să amânăm bătrâneţea", a declarat Maxim Skulacev, care lucrează la perfecţionarea acestui tratament de zeci de ani.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă