20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia ar putea împiedica ieșirea Greciei din recesiune în acest an

Rusia ar putea împiedica ieșirea Greciei din recesiune în acest an

Rusia ar putea împiedica ieșirea Greciei din recesiune în acest an, după ce a interzis importurile de alimente din UE şi SUA, ca răspuns la sancţiunile impuse pe fondul crizei din Ucraina și a rolului jucat de Rusia în acest conflict.

"Costul estimat provocat economiei elene de contra-măsurile adoptate de Rusia din cauza sancţiunilor occidentale pare tolerabil, dar impactul ar putea fi mai dăunător în sectoare ca turism şi agricultură, din cauza fragilităţii redresării economice", a declarat Thanos Dokos, director general al Fundaţiei Elene pentru Politică Europeană şi Externă, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

Rusia este cel mai mare partener comercial al Greciei, potrivit datelor Bloomberg, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări fiind de 9,3 miliarde de euro în 2013, mai mari decât schimburile Greciei cu Germania.

Deprecierea recentă a rublei, în urma sancţiunilor occidentale şi a situaţiei din Ucraina, ar putea face ca numărul turiştilor ruşi în Grecia să fie mai mic cu 200.000 faţă de nivelul anticipat, a declarat Xenophon Petropoulos, director de comunicare la Asociaţia Companiilor de Turism din Grecia (SETE).

Potrivit estimărilor preliminare ale SETE, impactul situaţiei din regiune asupra industriei turismului din Grecia ar putea fi de 300 de milioane de euro.

"Sosirile de turişti ucraineni vor scădea cu 50%, iar sosirile din Rusia vor atinge 1,1 milioane, în loc de 1,3 milioane", a spus Petropoulos.

Turismul are o contribuţie de peste 16% la PIB-ul Greciei, conform datelor SETE, iar Rusia a fost anul trecut principala sursă de creştere a numărului de vizitatori în Grecia, mai scrie Mediafax.

Veniturile generate de turiştii ruşi în turismul elen au crescut anul trecut cu 42%, la 1,34 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Greciei.

Comisia Europeană anticipează că economia elenă va înregistra în acest an o creştere de 0,6%, primul avans din 2007, şi de 2,9% în 2015.

Cele mai citite

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă