16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRusia ATACĂ în ARCTICA. Primele exerciţii militare în Extremul Nord

Rusia ATACĂ în ARCTICA. Primele exerciţii militare în Extremul Nord

Federaţia Rusă a început exerciţii militare ample în districtele Vest şi Centru, precum şi în zona Arctică. Manevrele militare în interiorul Federaţiei Ruse nu sunt o noutate, dar cele din Arctica reprezintă o premieră.

“În conformitate cu planul pregătirii de luptă a forțelor armate ruse, aplicații speciale de amploare încep la 24 august vizând toate grupurile de trupe”, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de Agerpres.

Concomitent, Flota de Nord a Federaţiei Ruse începe exerciţiile în Arctica, a anunţat purtătorul de cuvânt al flotei, căpitanul de rangul I Vadim Serga. Potrivit acestuia, “aplicații tactice interarme cu implicarea tuturor efectivelor Flotei Nordului se desfășoară în peninsula Taimîr, în apropiere de orașul Norilsk”.

Citeşte şi: Rusia și-a pus Flota de Nord în alertă de luptă

În oraşul Norilsk, interzis străinilor, se află una dintre cele mari exploatări de nichel din lume. Rusia poate invoca necesitatea de a-şi proteja obiectivele economice din Norilsk, situate la nord de Cercul Polar.

Pe de altă parte însă, exerciţiul Flotei de Nord a Rusiei intervine la două săptămâni după ce Rusia a trimis la ONU o cerere privind retrasarea graniţelor platoului continental în Arctica.

Rusia emite pretenţii economice asupra unei zone suplimentare de 1,2 milioane de kilometri pătrați în zona arctică. Dacă această solicitare va fi aprobată, guvernul de la Moscova ar obține controlul asupra unor rezerve de circa  4, 9 miliarde de tone de hidrocarburi.

Citeşte şi:  SERBIA – mai aproape de RUSIA decât de Uniunea Europeană. Decizie MILITARĂ controversată la Belgrad

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă