11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialS-a mărit producţia industrială. La ce ne folosește

S-a mărit producţia industrială. La ce ne folosește

Industria românească şi cea europeană au început să producă mai mult, semn că economia este pe cale să se redreseze.

Specialiştii susţin însă că producţia autohtonă se bazează în special pe componente din import şi că deficitul balanţei comerciale este în creştere.

Producţia industrială în ţara noastră a crescut cu 2,5% în octombrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în vreme ce în UE aceasta s-a majorat cu 2,4%, zona euro având un avans peste aşteptări de 1,9%. Datele făcute publice recent de Oficiul European de Statistică – Eurostat indică o îmbunătăţire a economiei europene, cu efecte pozitive pentru România.

„Creşterea producţiei industriale în UE, în special în zona euro, are efecte pozitive şi pentru noi, România depinzând în proporţie de 80% de comerţul intracomunitar„, a precizat, pentru România liberă, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Acesta spune că este foarte importantă creşterea producţiei industriale în ţara noastră, mai ales că, din creşterea economică prognozată de 4,1% în 2016, 1,2% din PIB ar trebui să vină din industrie.

„Este însă o provocare ţinând cont că Dacia a anunţat că va produce mai puţine autoturisme în ţara noastră, iar ArcelorMittal a intrat pe pierderi. Totuşi, industria chiar dacă nu mai are o pondere de 28% în PIB ca în anii trecuţi, ci a ajuns la 23%, rămâne unul dintre pilonii economiei, care asigură locuri de muncă şi salarii la un anumit nivel„, arată reprezentantul AOAR.

În schimb, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), este de părere că în această creştere a producţiei industriale din UE sunt incluse şi importurile ţării noastre ca urmare a măsurilor sociale luate în acest an de fostul guvern, care au condus la creşterea nivelului de trai, dar s-au reflectat şi în mărirea deficitului balanţei comerciale cu peste 1,5 miliarde de euro în primele zece luni ale anului.

„Din păcate, creşterea producţiei industriale în ţara noastră nu s-a reflectat şi într-o creştere de aceeaşi natură pentru bunurile de consum şi echipamentele industriale. Acestea din urmă au fost aduse în marea majoritate a cazurilor din ţările comunitare, în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană. La noi producţia industrială a crescut pe zona produselor mai puţin prelucrate. De exemplu, noi producem pentru export vapoare, autoturisme etc., care au la bază componente importate, aportul românesc fiind redus„, ne-a spus secretarul general al ANEIR.

Infuzia de bani a repornit economia

Se pare că infuzia de bani în economia europeană a început să dea roade. „Producţia industrială a crescut în UE după ce Banca Centrală Europeană a decis să injecteze un trilion de euro în economia Europei, până în septembrie anul viitor, pentru relansare. Pe de altă parte, scăderea preţului petrolului a reprezentat un sprijin pentru stimularea activităţii economice. Semnele sunt bune, dar există şi incertitudini. Este vorba despre tensionarea relaţiilor cu Rusia, situaţia din Ucraina, dar şi din Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, reintroducerea controalelor la graniţele spaţiului Schengen reprezintă o frână în calea schimburilor comerciale„, susţine Pârvan.

Conform datelor Eurostat, cele mai mari creșteri ale producției industriale în octombrie au fost înregistrate în Irlanda (14,6%), Lituania (6,5%), Cehia și Croația (ambele cu 6,4%), Suedia (5,5%), Polonia (4,8%), Spania (4,7%), Portugalia (4,5%), Slovacia (4,2%), Franța (3,6%), Slovenia (3,2%), Italia (2,9%) și România (2,5%).

Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Olanda (minus 2,6%), Estonia (minus 2,1%) și Grecia (minus 1,9%). Avansul producției industriale în UE a fost determinat de majorarea producției de bunuri de folosință îndelungată (4,2%), mijloace de producție (3,5%) și bunuri intermediare (1,5%).   

Cele mai citite

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Oțelul, victorie la limită împotriva lui FC Hermannstadt

Oţelul Galaţi s-a impus în fața celor de la FC Hermannstadt cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în etapa a șaptea a play-out-ului...

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă