Din experiența personală și din experiența mea terapeutică cu cuplurile, m-am întâlnit cu oameni aflați într-o stare … „specială”, aș zice.
Când amândoi pretindeau unul celuilalt înțelegere, dar niciunul nu putea dărui empatie sau să se dăruiască fără a aștepta să primească. Când amândoi se simțeau răniți de vreo acțiune sau o discuție, așteptând ca celălalt să îi panseze rana. Când amândoi erau neputincioși de a înțelege ce li se întâmplă, având nevoie de cineva care să le faciliteze comunicarea între ei, conținându-le neliniștile, temerile și speranțele. Se simțeau neiubiți, deși aveau o mare iubire unul pentru celălalt, doar trebuiau să se ierte. Traversau o perioadă de criză, pentru că unul dintre ei suferea sau era în plin proces de evoluție și de transformare, iar partenerul sau partenera nu înțelegea. Astfel, acționau din orgoliu, așteptând cumva ca răzbunarea să fie un calmant pentru rană. Luau decizii pripite în mare criză, care oricum n-ar fi dat-o, urmau o logică a conflictului, fiecare atribuindu-și dreptatea absolută, devenind victimele propriilor strategii militare. Încercau o resemnificare a relației lor, „ștergând” amintirilor plăcute și ceea ce a fost plăcut între ei doi, doar pentru a face rana să nu mai purioieze, mințindu-se, minimizând temporar, pentru ca apoi să se prăbușească în depresie, cu gânduri suicidale.
Nu este o treabă ușoară să fii în cuplu, atât împreună emoțional, cât și separați. În lucrul terapeutic, adesea, este nevoie de a dezpleti fantasmele inconștiente, temerile și neliniștile de dorințe, speranțe și emoții și de a diferenția structura și logica emoțională a unuia dintre parteneri de ale celuilalt. și de a vedea unde se poziționează fiecare.. citește mai mult pe www.like.noinu.ro
