15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialScandalul de la biserica Sf. Mina a provocat un deces

Scandalul de la biserica Sf. Mina a provocat un deces

Scandalul de la biserica Sf. Mina din Constanţa a făcut o victimă. Părintele Remus Dumbravă, căruia i s-a făcut rău, săptămâna trecută, în timpul unei slujbe susţinute în faţa bisericii închise, a murit. Decesul a survenit în spital, unde preotul fusese internat imediat după atacul cerebral suferit miercuri. Atunci, în timpul slujbei de Sfântul Maslu, i s-a făcut rău. Unul dintre colegii săi a încercat să-l resusciteze până la ­sosirea ambulanţei. Medicii ­l-au transportat apoi de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a rămas internat. Starea lui s-a înrăutăţit însă, iar vineri a fost declarat de medici în moarte cerebrală.”Suntem alături de familie în această grea încercare. Îl vom pomeni veşnic în rugăciunile noastre. Dumnezeu să-l ierte”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.

Preotul Remus Dumbracă avea 61 de ani. Era slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa ca preot misionar. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa. Era căsătorit şi avea doi copii. „La Catedrala Arhiepiscopală şi la Capela Spitalului Judeţean se vor oficia zilnic slujbe de pomenire a părintelui, până la înmormântarea sa“, au anunţat reprezentanţii Arhiepiescopiei Tomisului. În acest timp, membrii Asociaţiei Sf. Mina continuă acţiunile  de susţinere a preotului paroh Nicolae Picu, caterisit de Arhiepiscopia Tomisului. Aceştia au asistat ieri după-amiază la Sfânta Liturghie de duminică, oficiată pe pajiştea din faţa lăcaşului de cult.  

S-au opus transplantului de organe

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, imediat după ce preotul a fost declarat în moarte cerebrală, că familia sa „se opune categoric“ transplantului de organe. Oficial însă, arhiepiscopia susţine punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, care „binecuvântează orice practică medicală în vederea reducerii suferinţei din lume, prin urmare şi transplantul efectuat cu respect faţă de primitor şi de donator, viu sau mort“. BOR vorbeşte şi despre cazul morţii cerebrale, când, în limbaj bisericesc, trupul este părăsit de suflet, şi cere ”respectarea exactă a criteriilor de diagnosticare a morţii cerebrale şi respectiv, legale”.

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă