21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialScandalul din Sebeş: Kronospan, obligată să refacă studiul de impact asupra sănătăţii

Scandalul din Sebeş: Kronospan, obligată să refacă studiul de impact asupra sănătăţii

Producătorul de plăci pe bază de lemn, Kronospan România, a fost obligat să-şi refacă studiul de impact asupra sănătăţii, pentru autorizarea fabricii de formaldehidă, de la Sebeş, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horia Timiş, informează publicaţia locală bzb.ro.

Actualul „Studiu de impact asupra sănătăţii populaţiei”, în baza căruia solicită autorizaţia de mediu, este vechi de şapte ani. 

Citeşte şi: Sebeș, Alba: Ministerul Mediului intervine în scandalul Kronospan

Reprezentanţii companiei au anunţat, la jumătatea acestei luni, că vor să pună în funcţiune, în primăvară, o nouă fabrică de producere a formaldehidei la Sebeş, realizată în urma unei investiţii de 18 milioane euro.

Noua investiţie a companiei austriece a stârnit nemulţumirea unora dintre localnici, care au organizat până acum patru proteste în stradă, formaldehida fiind considerată substanţă cancerigenă. Ultimul protest a avut loc duminică, iar la acţiune au participat aproape 1.000 de persoane. 

Citeşte şi: Nou protest faţă de construirea unei fabrici de formaldehidă la Sebeș

În urmă cu cinci ani, compania Kronospan a mai avut o tentativă de construire a unei fabrici noi de formaldehidă, însă atunci, în urma unor proteste ale localnicilor şi a unor controale ale autorităţilor, s-a stabilit că firma nu a respectat procedurile legale şi nu avea toate autorizaţiile necesare construcţiei, fiind nevoită să demoleze instalaţia. Ulterior, între Kronospan şi Primăria Sebeş a urmat un proces în instanţă, după ce compania a contestat decizia de demolare, iar în 2010 Judecătoria Sebeş a dispus demolarea acestei instalaţii pe motiv că este construită ilegal şi aducerea terenului la starea iniţială.

Citeşte şi: Sebeș: Războiul formaldehidei înfierbântă spiritele

Kronospan România, care deţine şi o fabrică la Braşov, îşi majorează capitalul social cu 40,2 milioane de lei (9 milioane de euro), la 341,7 milioane lei (84,6 milioane euro). Operaţiunea a fost aprobată la finele anului trecut şi presupune creşterea valorii nominale a părţilor sociale, în schimbul unui nou aport în numerar vărsat de către asociatul unic. Compania, care deţine două unităţi de producţie la Sebeş şi Braşov şi un centru logistic la Constanţa, a anunţat că a derulat până în prezent investiţii de peste 500 de milioane de euro în România. Kronospan România a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 546,9 milioane lei şi un profit net de 10,6 milioane lei, având aproximativ 200 de angajaţi, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.

Cele mai citite

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă