16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialȘcoala de vară de astronomie din Galați începe miercuri

Școala de vară de astronomie din Galați începe miercuri

Pasionații de astronomie pot participa, de miercuri până sâmbătă, la Școala de vară ”Priviți Cerul”, organizată de Complexul Muzeal de Științele Naturii din Galați, informează Agerpres.

Potrivit coordonatorului acțiunii, muzeograful Ovidiu Tercu, manifestarea va consta într-o serie de cursuri care vor aborda diferite teme de astronomie începând cu cunoașterea constelațiilor și a principalelor stele și terminând cu teme de astrofizică și climatologie planetară.

"Această școală de vară va consta într-o serie de cursuri ce vor aborda diferite teme de astronomie, începând cu cunoașterea constelațiilor și a principalelor stele, și terminând cu teme de astrofizică. În fiecare zi a școlii de vară vor fi în prima parte cursuri de astronomie, între orele 18.00 și 22.00, iar după aceasta urmând observațiile astronomice și alte activități practice care se vor desfășura între orele 22.00 și 00.00. Toate aceste activități vor încerca să pună în valoare dotarea modernă de care se bucură în acest moment Planetariul și Observatorul astronomic, dar și perfecționarea cunoștințelor de astronomie a celor care sunt interesați de acest domeniu", a declarat Ovidiu Tercu.

Printre temele teoretice și practice care vor fi abordate în cadrul Școlii de vară de astronomie se află bolta cerească și constelațiile, recunoașterea principalelor stele și constelații ale cerului de vară, vecina noastră Luna, obiectele deep-sky, insule de lumină și necunoscut în Univers, cometele — o privire spre trecut.

"Școala de vară de astronomie 'Priviți Cerul' urmărește popularizarea astronomiei prin diverse mijloace, dar și stimularea interesului elevilor, studenților și a publicului larg pentru cunoașterea astronomiei prin participarea la acțiuni interactive", a spus managerul complexului muzeal, Mădălin Șerban.

Cele mai citite

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă