14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSe reiau negocierile în Siria

Se reiau negocierile în Siria

Guvernul sirian a anunţat duminică că este gata de noi convorbiri de pace cu opoziţia şi că intenţia sa este de a ajunge la o soluţie politică la conflictul de cinci ani, relatează Reuters citat de Agerpres. 

"Siria este gata să continue dialogul inter-sirian fără precondiţii şi fără amestec străin, cu sprijinul ONU", relatează agenţia de stat SANA, citând un oficial din Ministerul de Externe. 

ONU speră la organizarea unei noi runde de convorbiri de pace inter-siriene la Geneva în august, a declarat în această săptămână trimisul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura. 

Precedentele convorbiri de pace din acest an au eşuat din cauza escaladării luptele, în special în jurul Alep, unde forţele guvernamentale au reuşit să ocupe singurul drum în zonele controlate de rebeli. 

Secretarul de stat american John Kerry a declarat în această lună că Washingtonul şi Moscova, aliatul Damascului, au ajuns la o poziţie comună în privinţa paşilor necesari pentru reluarea procesului de pace din Siria, notează Reuters.

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă