11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiță s-a prezentat din nou la Parchetul General, pentru a aduce...

Sebastian Ghiță s-a prezentat din nou la Parchetul General, pentru a aduce probe în dosarul autodenunțului

Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat din nou, marți, la sediul Parchetului General. Dialogul cu procurorii a fost de circa zece minute.

La ieșire, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Sebastian Ghiță a susținut că a venit să aducă noi probe în dosarul autodenunțului. Cele trei probe noi, furnizate de Ghiță, au fost sub forma unor înscrisuri, aduse într-un plic format A4.

Deputatul Ghiță a precizat că vor urma și alte audieri ale lui în acest dosar care o vizează pe șefa DNA, Laura Kovesi.

În autodenunţul său, adresat procurorului general, Sebastian Ghiţă susţine că are dovezi că nu s-a întrunit niciodată Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

„În cursul anului 2012, am participat în mod direct la redactarea în fals, fără respectarea prevederilor legale, a Raportului Tehnic de Expertiză întocmit de Comisia Tehnică a Consiliului Naţional de Etică în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi. Deţin date şi dovezi care demonstrează că această comisie nu s-a întâlnit niciodată, iar redactarea în fals a raportului s-a făcut cu implicarea unor înalţi demnitari ai statului şi cu ştiinţa Laurei Codruţa Kovesi. Declar că voi pune la dispoziţia procurorului desemnat de către dumneavoastră toate datele, documentele şi informaţiile care să ateste modul în care s-a acţionat pentru ascunderea adevărului privind plagiatul din cadrul tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi", a scris Sebastian Ghiţă în autodenunţ.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...

Ciucă, reacție cu privire la tentativa de asasinat asupra premierului slovac

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a condamnat ferm tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. A subliniat că astfel de acte de violență sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă