24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialȘeful ISU Ialomiţa şi alte patru persoane, răniți într-un accident rutier

Șeful ISU Ialomiţa şi alte patru persoane, răniți într-un accident rutier

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița și alte patru persoane au fost răniți, miercuri, după ce o ambulanță a fost lovită de un TIR, informează Mediafax.

În urma accidentului, cinci persoane cu vârste cuprinse între 43 şi 63 de ani au fost rănite într-un accident care a avut loc pe DN 2A, în localitatea Misleanu, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Județean Ialomiţa.

Astfel, șoferul unui TIR a vrut să depășească o maşină care staţiona pe marginea drumului și a lovit din spate o ambulanţă care circula în acelaşi sens și care a fost proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar.

Autosanitara aparţine Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea şi transporta doi pacienţi.

Maşina Dacia Logan aparţine Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, iar în interior se aflau şeful ISU Ialomiţa, colonelul Adrian Popa, şi şoferul acestuia, potrivit unor surse din Poliție. 

Cei doi au fost răniţi, în urma accidentului. De asemenea, şoferul ambulanţei şi cei doi pacienţi, în vârstă de 59, respectiv 63 de ani, ambii din municipiul Tulcea, au fost răniți.

Toate cele cinci persoane rănite au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.

Poliţia Ialomiţa a deschis dosar penal în acest caz și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Cele mai citite

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...
Ultima oră
Pe aceeași temă