11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialSergiu Tuhuțiu, un pianist cu succes atât pe scenă, cât și pe...

Sergiu Tuhuțiu, un pianist cu succes atât pe scenă, cât și pe Facebook

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o provocare unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, Sergiu Tuhuțiu. Studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, în numai două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului s-au făcut în această vară.

Pianistul Sergiu Tuhuţiu, câştigător al concursului Debut to Master Soloist Piano Competition – 2013 din Sankt Petersburg, este invitatul concertului programat vineri, 24 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio. Alături de acesta, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, se va afla un alt reprezentant de vârf al tinerei generaţii de muzicieni români: dirijorul Gabriel Bebeșelea, care la doar 26 de ani este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi şi ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu. Un succes recent al dirijorului Gabriel Bebeşelea îl reprezintă faptul că este finalist al concursului de dirijat „Donatella Flick – London Symphony Conducting Competition”, finala fiind programată în decembrie 2014, la Londra.

Programul serii este unul cât se poate de atractiv: uvertura operei Ruslan şi Ludmila (Glinka), operă inspirată de poemul cu acelaşi nume semnat de Puşkin, Rapsodia pe o temă de Paganini, una dintre cele mai apreciate partituri ale lui Rachmaninov, şi Simfonia a IX-a – Din lumea nouă, compusă de compozitorul ceh Antonin Dvořák, în perioada în care a condus Conservatorul Naţional de Muzică din S.U.A. La premiera absolută a Rapsodiei pe o temă de Paganini, în 1934, la Opera din Baltimore (S.U.A.), Rachmaninov însuşi a interpretat partitura de pian, sub bagheta celebrului dirijor Leopold Stokowski, alături de Philadelphia Orchestra.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă