10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSfatul ministrului german de Finanțe pentru viitorul Guvern al Greciei

Sfatul ministrului german de Finanțe pentru viitorul Guvern al Greciei

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a îndemnat Grecia – o ţară în care un partid care se opune austerităţii ar putea să ajungă în curând la putere – să continue reformele, subliniind că "orice Guvern nou" este necesar să "respecte" angajamentele precedente, relatează Mediafax.

Începând din 2009 Grecia a înregistrat "progrese enorme. Ar trebui să avem mai mult respect faţă de acest lucru", afirmă ministrul conservator într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul popular Bild.

"Noi vom continua să ajutăm Grecia pe calea reformelor dure", a continuat el, în contextul în care membrii Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului german) au aprobat săptămâna trecută prelungirea programului de ajutorare de care beneficiază Atena.

Însă, în cazul în care Grecia "o paucă pe altă cale, acest lucru va fi mai dur", a avertizat Schäuble. "Noi alegeri nu schimbă cu nimic datoria grecească. Fiecare nou Guvern trebuie să respecte acordurile asumate de predecesorii săi", subliniază el.

Deputaţii greci au eşuat marţi, a doua oară, să aleagă un preşedinte al Republicii. În cazul imposibilităţii ajungerii la un acord după al treilea tur, Parlamentul va fi dizolvat, iar partidul de stânga şi antiausteritate Syriza ar putea să ajungă la putere.

Alegerile sunt urmărite cu atenţie în restul Europei, unde programul Syriza, formaţiunea favorită în sondaje, provoacă rezerve. Partidul se opune cu îndârjire austerităţii extreme impuse ţării de către UE, BCE şi FMI în schimbul unor împrumuturi în valoare de 240 de miliarde de euro.

Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), aprecia duminică, într-un interviu pentru cotidianul grecesc Kathimerini, că este "normal ca pieţele să fie îngrijorate atunci când opoziţia are puncte de vedere radical diferite asupra viitorului ţării. În Spania, Portugalia şi Irlanda, guvernele s-au schimbat, dar programele de reformă nu au fost întrerupte. În Grecia, se pare că există mai multă incertitudine", aprecia el.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă