19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSimona Halep dezvăluie ce aşteptări are de la Roland Garros

Simona Halep dezvăluie ce aşteptări are de la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, vineri, că se simte pregătită pentru turneul de la Roland Garros, la care a jucat finala anul trecut, şi a precizat că este încrezătoare şi că va încerca să joace la cel mai înalt nivel, informează Mediafax.

“Nu mă gândesc la ce a fost anul trecut. Acum este un nou turneu, un nou obiectiv, sunt alte meciuri. Astfel că trebuie să fiu concentrată pentru ceea ce am de făcut în acest an. Evident, ceea ce am reuşit anul trecut îmi dă încredere că pot juca din nou un tenis bun aici, dar în aceste momente nu înseamnă nimic. Trebuie doar să încerc să fiu sănătoasă, să fiu sută la sută pregătită pentru turneu. Fiecare meci este dificil. Aşteptările mele de la acest turneu sunt doar să încerc să joc la cel mai înalt nivel şi să câştig meciuri. Dar sunt sigură că va fi foarte dificil. Toate sportivele joacă bine, toată lumea vrea să evolueze bine la un turneu de Grand Slam. Avem doar patru pe an. Mă simt pregătită. Sunt încrezătoare”, a spus Simona Halep.

Halep a precizat că a învăţat multe din meciurile jucate în ultimele săptămâni. “Am avut multe meciuri de trei seturi. Mi-a fost foarte greu când am pierdut trei dintre ele. Iniţial, când am ieşit de pe teren, am spus că sunt dezamăgită, dar acum, dacă mă gândesc mai bine, simt că am fost foarte aproape de victorie şi asta contează. Am învăţat multe din acele meciuri. Acum simt că pot să joc trei ore sau mai mult de trei ore. Este important ca în unele momente ale meciului să rişti puţin, să joci ca şi cum nu ai avea nimic de pierdut, şi să încerci să rămâi concentrată până la ultimul punct. Ştiu ce am de făcut şi pot să fiu mai bună în meciurile următoare”, a adăugat sportiva.

Simona Halep, locul 3 mondial şi cap de serie numărul 3, o va întâlni pe sportiva rusă Evghenia Rodina, locul 91 WTA, în primul tur la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, conform tragerii la sorţi de vineri.

Citeşte şi: Roland Garros: Cu cine se va confrunta Halep în primul tur al celui de-al doilea Gand Slam al anului

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă