Simona Halep, a treia favorită a turneului de tenis de la Miami (Florida), s-a calificat, vineri, în runda a treia a acestuia, după ce a dispus în trei seturi, cu 6-4, 2-6, 6-3, de japoneza Naomi Osaka.
Concursul este dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, informează Agerpres.
Halep a obținut victoria după o oră și 53 de minute de joc efectiv, în condițiile în care meciul a fost întrerupt de două ori de ploaie.
Halep (25 ani), numărul cinci în ierarhia mondială, și Osaka (19 ani, 49 WTA) au mers cap la cap în primul set, cu serviciul, până la 4-4, când Halep a reușit un break, decisiv pentru soarta actului inaugural, adjudecat cu 6-4.
Osaka a început cu dreptul setul al doilea, câștigându-și serviciul, după care meciul a fost întrerupt circa zece minute din cauza ploii. La reluare, Halep a fost de nerecunoscut, fiind nervoasă și ieșită din ritm, iar greșelile au venit una după alta. Scorul a ajuns la 4-0 pentru Osaka, apoi Simona a avut o răbufnire de orgoliu, concretizată în două ghemuri consecutive, dar nipona a dus scorul la 5-2, câștigând setul cu 6-2, pe serviciul Simonei, în ciuda faptului că aceasta avusese o consultare cu antrenorul Darren Cahill.
Simona Halep a reușit să se calmeze și, deși a pierdut la zero ghemul inaugural al setului decisiv, a reușit să egaleze, iar apoi să preia conducerea după un break venit la a patra șansă a româncei în ghem. Halep s-a desprins la 3-1, dar nu a reușit să își păstreze avantajul, iar Osaka a egalat, 3-3, grație unei duble greșeli a româncei în momentul decisiv. Halep a reușit să treacă din nou la cârmă, cu un break la zero, însă jocul a fost întrerupt de ploaie. După trei sferturi de oră, la reluarea jocului, scenariul de la prima întrerupere nu s-a mai repetat, iar Halep s-a desprins la 5-3. Constănțeanca a încheiat conturile la a doua minge de meci pe care a avut-o, cu 6-3.