15.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialSmeureac și proza universală

Smeureac și proza universală

Să zic așa, după o săptămână aproape că uitasem de seara de poezie de-o avusesem cu Relu Butuman și parapsihopatul Korceaghin și eram cufundat, ca să folosesc o expresie a lui Eminescu, în noroiul greu al prozei. Mai exact spus, citeam și eu, ca tot românul freelancer, listele cu datornici publicate de ANAF, de frică  să nu-mi fi găsit și mie ceva datorii, gen.

Nevastă-mea, Zizi, se uita la televizor la confruntarea dintre candidații la Primăria București, Nicușor Dan, Firea și Turcescu, poate culege ceva modele de lovituri sub centură, care să se potrivească și în lupta electorală sătească la noi, la -Potroacele. De data asta, confruntarea erea subțire: Gabriela Firea nu i-a spus nici lui Nicușor Dan că are muci în freză, nici lui Turcescu că n-are copii, gen. Cu alte cuvinte, erea o plictiseală mai tare ca o ședință aranjată de realegere a președintelui Uniunii Scriitorilor din România, care vine pe locul doi în lume la plictiseală, după ședința de alegere a președintelui Uniunii Scriitorilor din Turkmenistan. Așa că, rămânând în termeni de proză, dădusem drumul la un fel de flux de memorie și recapitulam mintal episodul în care Butuman îmi furase oaia, pe care-l asemănam în mintea mea, ca improbabilitate, fix cu întâlnirea dintre croitorul Jupien și baronul de Charlus în „Sodoma și Gomora”, o carte scrisă de Marcel Proust în ciclul „În -căutarea timpului pierdut” și citită de Titi Smeureac în spital, în ciclul „În căutarea oii furate”. Ș-atunci îl aud pe cerdac pe polițaiul Rică Miluț, mormăind ca pentru el Avertismentul Miranda pe care-l învățase din filmele polițiste americane: „Ai dreptul să nu spui nimic, you have the right to remain silent”. Am uitat să vă spun că făcusem plângere la Poliție că mi-a furat Relu Butuman oaia și că m-a și agresat semisexual cu același prilej. Când am zis semisexual, m-am referit că agresiunea nu era în scop de sex, dar viza organe umane oarecum folosite la asta. În fine, sar eu din reveria literară și-i deschid ușa să-l poftesc înăuntru, gen.

– Hai să trăiești, domnu’ poli-țai, zic vesel și mă opresc în loc când văd că el nu spune nimic. Din fugă, observ că avea o față inexpresivă, ceva între fața lui James Gordon din benzile desenate „Gotham”, dar cu privirea iscoditoare ca Hercule Poirot din cărțile lui Agatha Christie, gen.

– Nu te mira, nea Titi, că nu-ți răspund, dar am și eu dreptul să tac ca și voi, infractorii, ca să nu mă autoincriminez de abuz în serviciu, zice el și rămâne tăcut. Deci se așază polițaiul la masă, fără să-și scoată șapca din cap, cum fac ei când se cred în -misiune, și eu împing spre el sticla de țuică. Fără să spună o vorbă, își toarnă un 50 de țuică din sticlă în păhărel și-l dă -peste cap. Profit de moment și-i zic:

– Ce s-a mai rezolvat cu plângerea pentru oaia furată de Butuman, domnu’ agent Miluț? A recunoscut banditul la interogatoriu?

Polițaiul dă să se scarpine în cap, după care își trage pe seamă că nu și-a dat șapca jos când a intrat în casă și se scarpină în cap prin șapcă, ca să nu observ și eu, gen. De politețe, m-am făcut că nu văd nimic ciudat.  

– Învinuitul Butuman a recunoscut fapta, nea Titi. Problema e că întâi s-a autodenunțat că ți-a furat oaia și nu-i mai pot face nimic, am mâinile legate.

– Cum așa?

– Avem instrucțiuni noi la ancheta penală. Se merge pe precedentul din afacerea Microsoft: dacă infractorul se autodenunță, nu-i mai putem face nimic.

– Așa o prostie n-am mai auzit în viața mea, zic eu, enervat.

– Stai că-ți mai zic una pe care n-ai mai auzit-o. Butuman nu numai s-a autodenunțat pe el, dar te-a denunțat și pe matale. Că așa e procedura.

– Așa. Și m-a denunțat pe mine că ce? 

– Cică fabrici țuică ilegal, fără autorizație.

– Păi, asta-i țuica, asta din care bei și dumneata chiar acum.

– Păi, băutul nu-i interzis, numai fabricarea, face polițaiul și mai dă un păhărel peste cap. Atunci mi-a venit în cap că Zizi zice mereu, la mișto, că Potroacele e un loc magic, fix la fel ca Macondo. Pentru cine nu știe, Macondo e locul unde se întâmplă poveștile din cartea „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez. Pentru cine nu știe ce e „Un veac de singurătate” sau cine e Marquez, singura șansă să înțeleagă ce e Macondo e să vină la Potroacele. Ce să zic, cam eream la ananghie, gen. Agentul Miluț mă străpungea cu privirea, mă simțeam denunțat și mă gândeam dacă nu-i mai bine să mă autodenunț și eu. Cum cumpăneam în minte ce să fac, deodată am auzit cum cineva se izbește în ușă. Mă ridic să deschid și înăuntru se prăvălește un vecin de-al nostru, care are numele de botez Koenigsegg Bugatti Saleen și numele de familie Vâjâilă. Cred că Vâjâilă era cuprins de-o revelație mistică sau ceva, că a făcut chiar în prag o cruce mare, genul drop-voleu. Cine nu știe, în Potroacele îi spunem crucea drop-voleu semnului crucii pravoslavnice de la ruși, la care după ce duci mâna la frunte o duci la pământ ș-apoi o fluturi deasupra umerilor, dreapta-stânga. După ce s-a închinat, Vâjâilă s-a aruncat la picioarele polițaiului, răcnind printre suspine:

– Autodenunță-mă, Tu, Doamne, după mare mila Ta! Și ajută-Mă să-i autodenunț pe toți, ca să stau curat în fața Ta! Și iartă-mi nelegiuirile, cele de voie și cele de nevoie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, unge-mă-vei cu mir ca pe mucenicii Vosganian și Șova și mai vârtos mă vei albi! 

– Termină-te, bre, Koenigsegg, cu becalismele, zice enervat agentul Miluț. Cu ce infracțiune vrei tu să te autodenunți?

– Eu am fabricat țuica lu’ nea Titi, să mor io, mă autodenunț, sunt vinovat.

M-a fulgerat ideea că agentul Miluț o pățise acum exact ca Porfiri Petrovici, anchetatorul ăla din „Crimă și pedeapsă”, când erea Raskolnikov cât pe ce să mărturisească crima -de-o -făcuse și vine zidarul Nikolai și-o mărturisește el, deși n-o făcuse. Și cum stăteam noi și procesam noutatea, cum zic anglosaxofonii, Vâjâilă se ridică de jos și zice:

– Era să uit, mânca-v-aș gura! Mă autodenunț și c-am furat zece megawați de curent luna asta. Și-o tunde pe ușă.

Am sentimentul că o poveste mai pe proza universală ca asta, mai rar. A început cu listele de la ANAF în stil Alain Robbe Grillet, a mers pe fluxul memoriei în stil Marcel Proust, a dat-o-n policier – stil Agatha Christie, a avut o tușă mică de realism magic a la Marquez și a ajuns la climax abisal-ortodox pe stil Dostoievski. Finalul a fost cam Ioan Budai-Deleanu, recunosc, dar trebuia să venim și noi cu ceva. 

 

Cu stimă, Titi Smeureac, cioban freelancer

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă