15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSorana Cîrstea a PIERDUT în ultimul tur al calificărilor la US Open

Sorana Cîrstea a PIERDUT în ultimul tur al calificărilor la US Open

Jucătoarea româncă Sorana Cîrstea a fost învinsă de japoneza Maya Hibi, cu 6-4, 6-4, vineri, în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului.

Competiţia se desfăşoară la arenele Flushing Meadows din New York, informează Agerpres.

Cîrstea (25 ani, locul 176 WTA) a cedat după o oră și 19 minute în fașa unei adversare de 19 ani, aflată pe poziţia 177 WTA. Mayo Hibi trecuse în primul tur de jucătoarea americană de origine română Edina Gallovits-Hall, în trei seturi, cu 3-6, 6-1, 6-2, iar în turul al doilea a învins-o cu 4-6, 6-4, 6-3 pe românca Patricia Maria Țig.

Sorana Cîrstea va primi pentru participare un cec de 15.000 de dolari și 30 de puncte WTA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă