16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. UPDATE. Sorin Ovidiu Vîntu anchetat într-un nou dosar, în care apar...

VIDEO. UPDATE. Sorin Ovidiu Vîntu anchetat într-un nou dosar, în care apar numele lui Tăriceanu şi Oltean. E o manevră politică, consideră preşedintele Senatului

UPDATE 15:40. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, într-un comunicat, că nu a fost informat despre faptul că numele său apare în acest nou dosar în care este anchetat Sorin Ovidiu Vîntu, pentru cumpărare de influenţă. 

“Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările:

”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție.” 

UPDATE 14:50. Sorin Ovidiu Vîntu a depus, în ultima perioadă, la DNA un memoriu în care reclama fapte de corupție. Procurorii au făcut cercetări și astăzi au luat decizia de a-l pune sub acuzare, transmite DIGI24.

Sorin Ovidiu Vântu este anchetat într-un nou dosar, de procurorii DNA. În dosar sunt vehiculate și numele lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Centrale a României.

Omul de afaceri este cercetat pentru cumpărare de influență, el fiind suspectat că i-ar fi promis unui politician un milion de euro pentru ca acesta să intervină în sprijinul omului de afaceri.

—————

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind transportat cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. Vîntu a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupţie, informează Agerpres

Omul de afaceri a fost condamnat definitiv, săptămâna trecută, la şase ani şi două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice. 

Citeşte şi Devalizarea Petromservice: Ce conține dosarul în care Luca și Vântu au fost condamnați la ani grei de închisoare

 

 

Cele mai citite

Abordarea și Sprijinul pentru Tinerii Care Trăiesc cu Această Tulburare

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică caracterizată prin prezența ticurilor motorii și vocale persistente. Acesta poate afecta semnificativ calitatea vieții copiilor care trăiesc...

Angajări în schimbul contractelor cu statul într-o primărie din Buzău

Cazul denumit „Fata lu’ tata” a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în urma unor suspiciuni legate de angajarea Biancăi Firon, fiica...

Guvernul acordă noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza. În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă